marți, 4 octombrie 2011

INTRODUCERE

PRINCIPALELE CATEGORII DE SUBSTANŢE

STUPEFIANTE sI CLASIFICAREA LOR



1. Notiuni, definitii si concepte


În sensul larg al cuvântului, prin drog se întelege orice substanta utilizata în terapeutica, datorita unor proprietati curative, dar al carei efect este, uneori, incert si nociv pentru organismul uman. În vorbirea curenta prin droguri întelegem produsele stupefiante sau toxice, definite astfel si prohibite de legislatiile nationale si internationale. În sensul strict farmaceutic, drogul este materia prima de origine vegetala, minerala sau animala din care se prepara anumite medicamente, iar stupefiantele sunt definite ca substante care inhiba centrii nervosi, producând o stare de inertie fizica si psihica.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) include în categoria drogurilor orice substanta chimica absorbita de organism care genereaza schimbari în starea emotionala, în comportamentul si functionarea acestuia, dar nu toate substantele la care O.M.S. se refera pot fi considerate stupefiante în adevaratul sens al cuvântului.

În 1931 Societatea Natiunilor Unite a cerut expertilor sai sa dea o definitie clara "drogurilor daunatoare", sintagma care desemna stupefiantele la acea data, fara ca acest deziderat sa fie pe deplin îndeplinit. Organizatia Natiunilor Unite, pornind de la conturarea lacunara a drogului, avanseaza în 1952 o prima definitie a toxicomaniei care, desi a suferit mutatii si schimbari importante, diferentia doar acele fenomene care se suprapuneau ("obisnuinta si toxicomania") si paradoxal, prin acestea, drogul.

Dupa 13 ani, acelasi for mondial, în scopul evitarii contradictiei dintre normele juridice internationale în materie si acele substante si produse care dau nastere toxicomaniei, recomanda renuntarea la notiunile de "obisnuinta si toxicomanie" si inlocuirea lor cu termenii "toleranta si dependenta", apreciati a fi mai evoluati din punct de vedere conceptual.

Nici sintagma "abuz de droguri", menita sa descrie o stare deosebita asociata cu utilizarea drogului în afara cadrului terapeutic, nu mai corespunde astazi cerintelor, ceea ce a determinat alte schimbari importante în terminologia specialistilor precum si în mandatul încredintat Comitetului de experti ai O. 16216s185q M.S.

Acest Comitet va formula (bazându-se pe elementul comun diferitelor forme de abuz-dependenta) alte doua definitii, disociind astfel dependenta psihica de cea fizica.

La cea de a 16-a sa reuniune, Comitetul de experti ai O. 16216s185q M.S defineste farmacodependenta ca fiind "o stare psihica ori uneori chimica rezultând din interactiunea dintre un organism viu si un medicament, caracterizata prin modificari de comportament si prin alte reactii care cuprind, totdeauna, tendinta de a lua medicamentul, în mod continuu sau periodic, în scopul regasirii efectelor sale psihice si câteodata, pentru a evita neajunsurile privarii. Aceasta stare poate sa fie însotita sau nu de toleranta. Acelasi individ poate fi dependent de mai multe medicamente."

Reactiile specialistilor în materie la luarea la cunostinta a acestei noi definitii n-au fost în întregime favorabile. Ca atare, pentru a defini cu mai multa acuratete notiunea juridica de drog, expertii renunta la controversata, de acum, distinctie dintre dependentele fizica si psihica introducând în terminologie "sindromul de sevraj" (simptomele - fizice si psihice - care apar în situatia în care un individ este privat de drogul care l-a adus în starea de dependenta) si recomanda substituirea "abuzului de droguri" cu "utilizarea nociva".

Pe parcursul dezvoltarii istorice a continutului lor notional, substantele si produsele dependogene s-au disociat în stupefiante si psihotrope. În conformitate cu prevederile "Conventiei unice asupra stupefiantelor" din anul 1961 se considera a purta aceasta denumire generica "orice substanta naturala sau sintetica ce figureaza pe lista stupefiantelor", adica pe cele patru tablouri-anexa ale respectivei conventii, ce au regimuri juridice aplicabile în mod diferit. Potrivit însa Organului International de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S.), care editeaza periodic lista galbena, consecinta a edificarii consecvente în timp a mecanismului international de control al drogurilor, apartenenta unor substante si produse în continutul altor tratate si conventii le poate califica automat drept stupefiante.

Conventia din anul 1971 privind substantele psihotrope precizeaza ca este apreciata si tratata juridic ca psihotropa acea substanta care poate provoca:

· o stare de dependenta;

· o stimulare sau o depresie a sistemului nervos central, da nastere la halucinatii sau tulburari ale functiei motrice ori de judecata sau de comportament, de perceptie ori a umorului.

Categorisirea drogurilor în stupefiante si substante psihotrope este mentinuta de catre "Conventia Natiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope", semnata la Viena, în anul 1988.

Substantele psihotrope - drogurile, în general - pot fi clasificate, în raport cu actiunea lor, în : analgezice, sedative, hipnotice, stimulente si halucinogene.

Analgezicele sunt deprimante neselective ale sistemului nervos central si servesc - asa cum o arata si denumirea - pentru atenuarea durerilor, fara ca persoana care le utilizeaza sa-si piarda cunostinta.

Sedativele sunt tot deprimante neselective ale sistemului nervos central care - în anumite doze terapeutice - au drept efect diminuarea hiperexcitabilitatii psihomotorii si aducerea la parametrii normali a tonusului functional al acestuia. Luate în doze mari, sedativele duc la deprimarea intensa a sistemului nervos central.

Hipnoticele - somniferele - sunt substante care provoaca somnul, prin deprimarea sistemului nervos central. Din rândul hipnoticelor amintim barbituricele, metaqualona, chloral-hidratul s.a.

Stimulentele activeaza sistemul nervos central si maresc activitatea creierului si a maduvei spinarii, principalele droguri de acest fel fiind cocaina si amfetaminele. Important este faptul ca anumite stimulente au o întrebuintare terapeutica legala, cum ar fi anorexigenele (ex. pentru scaderea greutatii corporale) si psihostimulentele (folosite în tratarea depresiunilor nervoase).

Halucinogenele sunt substante ce actioneaza asupra sistemului nervos central, provocând atât denaturarea perceptiilor, cât si iluzii senzoriale. Cunoscute sub denumirea de "droguri psihodisleptice" sau "droguri psihodelice", în rândul halucinogenelor se înscriu, în special, L.S.D.-ul (dietilamida acidului lisergic) si psilocybina.



2. Clasificarea drogurilor

Într-o clasificare acceptata la nivel international distingem trei categorii mari de stupefiante:

I. Produse depresive ale sistemului nervos central;

II. Produse stimulente ale sistemului nervos central;

III. Produse perturbatoare ale sistemului nervos central.


Substantele psihotrope se pot subclasifica dupa cum urmeaza:

· dupa substantele din care deriva;

· dupa originea lor (naturale, semisintetice si sintetice);

· dupa riscurile farmacodependentei si abuzului pe care le prezinta;

· dupa efectele de ordin fizic si psihic;

· dupa compozitia chimica generala (determina efectele unui drog asupra corpului uman).

Substantele psihoactive - care genereaza abuzul - pot fi grupate în noua categorii principale:

· alcoolul;

· opiaceele : latexul, morfina, heroina s.a.;

· cocaina si derivatele ei;

· cannabisul, marihuana;

· L.S.D. si alte halucinogene;

· tranchilizante, sedative, hipnotice;

· stimulente psihice (amfetaminele);

· solventi organici si inhalanti;

· drogurile folosite ca medicamente (tranchilizante minore).

Conform regimului juridic care le reglementeaza, stupefiantele pot fi legale sau ilegale; aceasta separare, conform opiniei unor specialisti, este echivoca si are la baza doar criteriul economic, drogul devenind în acest mod o marfa reglementata de lege. Drept urmare, având o anumita calificare juridica pentru anumite droguri, consumul devine abuz, comercializarea se transforma în trafic, iar promovarea este considerata incitare.

Exista în aceasta clasificare si o conotatie politica evidenta daca se remarca faptul ca, de regula, drogurile licite (alcoolul, cafeaua, tutunul) apartin emisferei nordice, puternic industrializate, pe când drogurile considerate nepermise, lumii a treia, subdezvoltate. Deci, daca pentru drogurile permise functioneaza legile economiei de piata, pentru cele considerate ilicite s-a instituit un program sever de contracarare în scopul eradicarii lor.

Raportate la dependenta dobândita în urma consumului, drogurile pot fi grupate în trei categorii: stupefiante care dau dependenta fizica, stupefiante care dau dependenta psihica si stupefiante care dau dependenta mixta.


Stupefiante naturale, semisintetice si sintetice

Privit din perspectiva juridica, un stupefiant este considerat drog numai în masura în care potentele sale în materie de abuz si toxicomanie - dependenta -sunt relevate, termenul ca atare fiind utilizat atât în legislatia interna, cât si în cea internationala.

Stupefiantele naturale: opiul extras direct din Papaver somniferum, morfina, codeina si tebaina, extrase din opiu;

Stupefiante semisintetice: heroina (diamorfina), hidromorful (dihidromorfina), Dilaudil, oxicodona (Eucodal);

Stupefiante sintetice cu efecte puternice: metadona (Sintalgon), petidina, Meperidina, Demerolul (Mialgin);

Stupefiante sintetice cu efecte slabe: dextropropoxifena (Darvon), pentazocina (Fortral).

Stupefiantele care constituie cel mai frecvent obiectul traficului ilicit de droguri sunt :

1. Opiul obtinut din macul opiaceu (Papaver somniferum), planta cu flori rosii, violete sau albe ce pot avea pete negre, cu frunze de culoare verde-albastra, ovale, zimtate pe margini si dispuse alternativ pe tulpina. Fructele apar sub forma capsulelor sferice sau ovale (de culoare verde-gri înainte de coacere si galben-bruna dupa maturizare) care contin numeroase seminte, de dimensiuni reduse, colorate în negru, albastru sau cenusiu. Spre deosebire de latexul capsulelor, cel scurs în urma incizarii ori ruperii tulpinei sau frunzelor nu poate fi folosit la extragerea opiului deoarece nu contine alcaloizi. La 8-10 zile de la caderea petalelor, capsulele necoapte se incizeaza de doua ori pe zi, secretând picaturi de suc alb si lipicios care în contact cu aerul se coloreaza în maro-negru, întarindu-se. Latexul solidificat se recolteaza, se usuca la umbra timp de mai multe zile, se aduna în bucati, bulgari si calupuri si este supus unei a doua faze de uscare, în urma careia opiul brut (substanta bruna, amara, sfarâmicioasa, cu interior moale si miros asemanator amoniacului, continând 10-14% morfina, 2-4% codeina, 4-8% narcotina, 0.2-0.4% tebaina, 0.2% narceina, gume, zaharuri, saruri minerale, s.a.) va fi ambalat în celofan, cutii metalice închise ermetic, pânza, folii de plastic sau alte materiale ce retin umiditatea si mirosul usor de detectat. Opiul brut se comercializeaza sub forma de chifle, turte, bucati, batoane cilindrice sau conice de greutate relativ redusa (0,5-3 kg) si care prezinta uneori la suprafata fragmente sau seminte de opiu. Opiul pulbere, extractul uscat de opiu, opiul concentrat si opiul total reprezinta câteva din formele licite, folosite în industria farmaceutica, de preparare a opiului brut, neexcluzând varianta opiului de fumat (numit si opiu preparat) ce se obtine prin filtrarea si evaporarea amestecului încalzit de opiu brut cu apa, întâlnindu-se si în versiunea tigarilor negre ori aurii. Reziduurile calcinate de opiu ramase în pipa dupa fumare (opiul calcinat) se aseamana unor mici bucati de carbune de lemn, de culoare neagra, sau semintelor de struguri calcinate; acest produs, amestecat cu apa, fiert si filtrat cu scopul unei noi utilizari constituie drossul (drojdia de opiu), cu un continut redus de morfina.

2. Morfina, cel mai important alcaloid al opiului, poate fi obtinuta prin extragere directa, sub forma morfinei-baza, substanta solubila la umiditate, cu miros caracteristic opiului, gust amar si aspect asemanator cafelei fin macinate, continând 50-70% morfina. Morfina bruta apare atât ca pudra a carei finete a granulatiei se modifica proportional cu puritatea si având o culoare ce variaza de la alb murdar la galben sau brun închis, cât si ca blocuri-caramida (de 5x10x15 cm si 120 - 500 g, de obicei) ce contin 70-90% clorhidrat de morfina. Sarurile morfinei - pulberi cristaline, albe, solubile în apa, inodore si administrate prin injectare sau ca tablete - sunt utilizate în scop terapeutic.

3. Heroina, opiaceul cu cel mai puternic efect, rezulta în urma tratarii morfinei cu clorura de acetil sau anhidrida acetica (lichid incolor, cu miros întepator, folosit la fabricarea medicamentelor, colorantilor, acetatului de celuloza si ca agent de acetilare), proces ce nu necesita instrumente de o înalta tehnologie, putând fi realizat chiar si în laboratoare clandestine cu o aparatura simpla, cu mijloace improvizate. Culoarea heroinei difera în functie de puritate, de la alb pâna la maroniu închis. Heroina bruta, nepurificata, este bruna si apare sub forma unor bucati mari si rezistente, purtând numele de "heroina de strada" când este foarte diluata. Exista 4 sortimente de heroina ce se comercializeaza pe pietele ilicite ale drogurilor, codificarea facându-se cu cifre de la 1 la 4.

Heroina nr.1 contine putina heroina si o mare cantitate de morfina ce nu a fost transformata chimic. Are gust amar si miros slab de otet.

Heroina nr.2 (heroina-baza) este solida, friabila, de culoare cenusie sau maro închis, insolubila în apa si reprezinta acel stadiu al transformarii diamorfinei ce precede adaugarea diluantilor si aditivilor necesari obtinerii heroinei nr.3.

Heroina nr.3 (numita si "Hong-Kong Rocks" - pietre de Hong-Kong -, "heroina de fumat", "brown sugar" - zahar maro -, "heroina roz", "vogelfutter" - hrana pentru pasarele - sau "heroina purpurie") are un continut de heroina pura de 35-90%, de obicei 60%, restul fiind diluanti precum cafeina, lactoza, chinina, zaharul pudra, barbituricele, laptele praf, stricnina si scopolamina ce se folosesc în scopul inducerii în eroare a organelor judiciare ori al diminuarii toxicitatii acestui produs, a carui granulatie variaza de la mici graunte cu aspect neregulat la pudra fina de culoare bruna, galbuie, roz, rosie ori între maro-clar si gri-închis.

Heroina nr.4 (heroina de injectat), pulbere fina, alba sau bej, contine între 95 si 98% clorhidrat de diacetilmorfina, majoritatea reziduurilor eliminându-se prin intensa purificare din cadrul procesului de fabricatie.

4. Cannabisul reprezinta o denumire generica a diferitelor tipuri de droguri obtinute din planta Cannabis Sativa, varietatea Indica, specie vegetala anuala înalta de 1-3 metri, cu foliole verzi, lungi si înguste, zimtate, dispuse în forma de evantai, pe fiecare tija gasindu-se 5-7 frunze lucioase, lipicioase, cu suprafata acoperita de perisori. Principala substanta chimica psihoactiva continuta de cannabis, care determina efectul halucinogen (alaturi de cannabinoizi ca delta 8-THC, delta 9-THC, cannabivarina sau alcaloizii cannabamine/A,B,C,D), este tetrahidrocannabiolul (THC), a carui concentratie variaza în diferitele parti ale plantei, în functie de locul si modul de cultura, precum si în diversele extracte din cannabis.

"Iarba" de cannabis, ca prim produs al plantei, are o culoare verde spre maro, contine 1-10% THC si se obtine din frunze si tipuri florale al caror apelativ difera dupa zona de provenienta : Ganja, Kif, Takrou, Maconha, etc.

Termenul "marihuana" desemneaza, pe continentul european si în America de Nord, frunzele si vârfurile de cannabis, uscate, folosite pentru fumat sub forma tigarilor. Preparatul de marihuana este rezultatul macerarii - în stadii si proportii ce alcatuiesc un ansamblu eterogen - frunzelor, somitatilor fructifere si florale ale plantelor mascule si femele anterior uscate. Traficul ilicit de droguri a consacrat ca forme de circulatie a marihuanei turtele si pulberea.

Un alt produs de baza al cannabisului este rezina, care - bruta sau purificata - apare ca substanta bruna, solida, presata în blocuri sau turte (ale caror umiditate, stare de agregare si culoare tinzând spre verde depind de proportia de frunze si somitati folosite) ori ca pudra colorata în maro-clar, verde, brun închis sau negru. Rezina de cannabis degaja prin ardere un puternic miros de paie uscate, contine 4-12% THC si este consumata prin fumat, prin ingerarea alimentelor în care e inclusa (dulciuri, serbeturi) ori a bauturilor de acest fel - siropuri - si prin masticatie.

Hasisul este un concentrat de THC si rasini, obtinut prin extractia secretiei partilor florale, a frunzelor tinere si a vârfurilor ramurilor plantei femele de cânepa indiana, dupa ce aceasta a fost fecundata, prezentându-se sub forma unei rasini lipicioase. În California, Cannabis Indica poarta numele de "Sinsemilla", cuvânt ce desemneaza si substanta în a carei obtinere se foloseste vârful nefertilizat al florii femele, care ramâne bogat în THC prin evitarea fecundarii sale de catre plantele mascule - taiate, în acest scop, înaintea perioadei de înflorire.

Hasisul lichid, echivalent sinonimic pentru notiunile de "concentrat" sau "extract de cannabis", "cannabis lichid" sau "ulei de hasis", se prepara prin distilarea repetata a frunzelor, somitatilor florifere sau a rezinei de cannabis, prin care se obtine o substanta vâscoasa, de culoare închisa, insolubila în apa, relativ bogata în THC (20-60%) si care are tendinta de a se îngrosa în contact cu aerul. Hasisul se consuma, în general, fumat în pipe si este traficat sub forma unui lichid uleios, vâscos, de culoare verde închis.

5. Cocaina, puternic stimulent al sistemului nervos central, este un produs natural extras din frunzele de Erythroxylon Coca, recoltate în al treilea an de vegetatie a arbustului originar din America de Sud, când ajung sa contina 0,5-1% alcaloizi, pe lânga uleiuri, ceruri si substante aromatice, acestea din urma fiind folosite în trecut la prepararea bauturilor racoritoare Pepsi-Cola si Coca-Cola. Extractia cocainei comporta mai multe etape. Intermediar, se obtin pasta de coca (prin macerarea frunzelor de coca în solutii ce contin derivati ai petrolului, carbonat de sodiu, permanganat de potasiu sau lapte de var) si cocaina-baza, substanta alba, cristalina, inodora, amara, insolubila în apa dar solubila în solventii organici eter, cloroform si alcool, proprietate care o face de neutilizat în administrarea prin injectare sau prizare - absorbtia fiind redusa la nivelul mucoasei nazale -, dar adecvata consumului prin inhalare a produsului vaporizat (clorhidratul de cocaina, derivat al cocainei-baza, este dizolvat în apa, alcalinizat si separat de alcaloid prin extragerea acestuia din eter, iar reziduurile de cocaina-baza sunt vaporizate cu ajutorul unei surse de caldura si inhalate), metoda preferata de cocainomani deoarece cocaina-baza se volatilizeaza mai usor decât sarurile sale. Pasta de coca si cocaina-baza se consuma si prin fumatul tigarilor ce le contin în mixtura cu tutun sau/si cannabis ori prin folosirea unei pipe cu apa - "narghilea" sau "hooka". Faza finala a procesului de obtinere a cocainei consta în purificarea cocainei-baza si în transformarea ei, cu ajutorul acidului clorhidric, în clorhidrat de cocaina sau în alte saruri - sulfat, nitrat - prin reactia cu acizii corespunzatori. Cocaina astfel rezultata, purificata, are consistenta unei pulberi cristaline, alba, ce poate fi prizata nazal ori injectata intravenos si este usor recunoscuta datorita senzatiei de rece, a înnegririi tesuturilor pe care se aplica (mucoasa nazala, limba) si a gustului amar, fiind totodata insolubila în eter, dar solubila în apa, etanol si cloroform.

Crack-ul apare sub forma granulelor albicioase, bej sau brune, are un continut alcaloidic ridicat si, inhalat prin fumatul cu pipe de sticla, induce rapid starea euforica - "flash" - si chiar dependenta de tip cocainic, gradul mare de volatilitate permitându-i absorbtia spre creier în 10-15 secunde. Acest drog este comercializat în poleiala, flacoane sau în pungulite de plastic.

Cranck-ul reprezinta un amestec de crack si heroina, fumat cu pipa, foarte periculos prin combinarea efectelor dependentei fizice de heroina - care prelungeste "visul" produs de crack, îndulcind suferinta depresiunii - cu euforia de o mare intensitate creata de crack.

6. Mescalina extrasa din cactusul peyotl (Lophophora Williamsii) - mic, fara ghimpi, crescut spontan în Mexic si în zona Rio Grande del Norte din Texas - este principalul alcaloid halucinogen al acestei plante, în aceeasi categorie de substante înscriindu-se si anhalonidina, enacheiamina, peyotlina, lophophorina. Cele doua discuri ("mescal buttons" - nasturi de mescalina) ale capului globulos al cactusului sunt recoltate prin taiere, tocate transversal în fâsii, lasate la soare sa se usuce , înmuiate în cavitatea bucala si masticate ori ingerate, dupa ce au fost rulate în sfere mici, sau pot fi fumate ulterior uscarii, folosindu-se - în egala masura - la obtinerea unui lichid tulbure, brun, cu gust amar intens, consumat ca bautura alcoolica. Mescalina apare sub forma unui lichid uleios iar derivatul sau, sulfatul de mescalina, este o substanta solida (pulbere alba, cristalina) care poate fi adminsitrata prin injectare.

7. LSD - Dietilamida acidului lisergic - este unul dintre cele mai puternice halucinogene ce se gaseste în natura, în cantitati mici, în unele plante, preparându-se - însa - cu precadere în laborator, prin semisinteza, pornind de la acidul lisergic sau ergotamina. Când este pur, apare sub forma unui lichid incolor, inodor si insipid, dar în traficul ilicit LSD-ul se prezinta în versiunea unei substante cristaline, prafoase, de culoare alb murdar, inodora, insipida, solubila în apa si în alcool, solutie în care - în mod frecvent - sunt îmbibate bucatele de zahar. LSD-ul se vinde clandestin în stare lichida ori ca pudra, capsule si comprimate de diferite culori si dimensiuni sau în varianta timbrelor si a bucatilor de hârtie caroiata pe care se picura (dar care pot fi si introduse în) solutie de LSD dizolvat în etanol sau metanol. Acest drog se administreaza bucal sau prin injectare.


8. Barbituricele si alte sedative hipnotice

Barbituricele sunt o categorie de droguri derivate din acidul barbituric, produs sintetic obtinut prin condensarea ureei si a acidului malonic. Ele sunt utilizate în scopuri terapeutice ca sedative, hipnotice si anticonvulsive.

Dintre cele peste 2500 de substante din grupa barbituricelor sintetizate pâna în prezent, peste 50 sunt comercializate în scop medical, iar 12 sunt supuse controlului international, fiind considerate substante psihotrope.

Barbituricele provoaca o diminuare considerabila a activitatii nervoase si musculare. Profund toxicomanogene, consumul frecvent al acestora duce cu usurinta la toleranta si dependenta. Sindromul de sevraj indus de barbiturice duce la convulsii, delir si psihoze, iar supradoza genereaza coma, comotia si, în final, moartea. Consumatorii de heroina folosesc frecvent barbituricele pentru întarirea efectelor date de heroina, dar si pentru a contrabalansa efectele sindromului de sevraj, atunci când nu îsi pot procura acest drog.


9. Amfetaminele si stimulentele înrudite

Fenilalchilaminele, denumite impropiu amfetamine, au fost sintetizate înca de la începutul sec al XX-lea. La început au fost fabricate în scopuri medicinale, mai ales în tratarea obezitatii. S-a dovedit, însa, ca au efecte puternice asupra psihicului si duc la dependenta. Începând cu anul 1950, producerea si desfacerea acestora este supravegheata. Ca stupefiante, amfetaminele se prezinta sub forma de comprimate, pulberi sau lichide, de provenienta licita sau ilicita. Efectele administrarii pe cale orala sunt mai profunde decât cele ale injectarii intravenoase. Consumul în abuz de amfetamine provoaca reactii psihotice si halucinatii paranoice. Pe piata ilicita a drogurilor apar o serie de astfel de produse farmaceutice înrudite cu amfetamina: fenmetrazina,dendimetrazina, s.a.

10. Solventii organici si inhalantii

Solventii organici si inhalantii - care exista în stare gazoasa la temperatura mediului ambiant - sunt compusi chimici puternic volatili, care actioneaza ca depresive ale sistemului nervos central. Cel mai des întâlniti solventi organici sunt: diluantii pentru vopsele, adezivii, benzina, kerosenul si alti produsi petrolieri, diversi alcooli si acetati, inclusiv toluenul, acetona, tetraclorura de carbon, cloroformul, eterul etilic si benzenul.

Desi comercializate fara nici o restrictie, aceste substante au, dupa caz, efecte stimulante ori inhibante, putând duce la pierderea cunostintei sau deces (prin stop cardiac), la doze mari, fiind considerate de unii specialisti ca principalele cai spre consumul drogurilor veritabile ori de substituire.

11. Tranchilizantele minore

Tranchilizantele minore constituie un grup de substante depresive, utilizate în medicina pentru efectul lor calmant la persoanele care sufera de anxietate, tensiune, insomnie, convulsii, dar si pentru combaterea sevrajului la toxicomani si alcoolici. În doze mari, ele antreneaza reducerea functiilor respiratorii, putând genera pierderea cunostintei, coma sau moartea. În doze excesive si pe timp îndelungat pot duce la dependenta. Diazepamul este cel mai cunoscut dintre aceste substante. Pe piata ilicita a drogurilor, tranchilizantele minore se întâlnesc si sub forma de amestecuri.

Alcoolul Cel Mai daunator Drog


Potrivit unui studiu independent britanic, alcoolul dauneaza mai mult sanatatii decat cocaina, cannabisul sau ecstasy, fiind in plus si “drogul” cele mai nociv din punct de vedere al impactului avut asupra societatii.

Rezultatele studiului publicat in revista Lancet, condus de David Nutt, fostul consilier al guvernului laburist din Marea Britanie pentru lupta cu drogurile, sugereaza ca, in ansamblu, daunele produse de alcool le depasesc pe cele provocate de consumul de crack si de heroina. Studiul a reaprins polemica pe tema clasificarii stupefiantelor in Marea Britanie si a necesitatii unei campanii impotriva alcoolismului.

Daca drogurile ar fi clasificate in functie de daunele pe care le produc, considera Nutt si colegii lui de la "Independent Scientific Committee on Drugs", bauturile alcoolice ar trebui incluse in asa-numita "categorie A" de risc, alaturi de heroina si de crack.

In clasificarea pe o scara a periculozitatii de la 1 la 100, alcoolul se gaseste la cota 72, heroina la 55, iar crack-ul la 54. Bauturile alcoolice sunt de trei ori mai daunatoare decat cocaina (27) si decat tutunul (26), se mai arata in articolul din revista Lancet, in timp ce daunele produse de ecstasy (9) se afla doar pe locul al optulea, la egalitate cu cele provocate de steroizi si inainte de cele ale LSD-ului (7) si ale ciupercilor halucinogene (5).

Nutt a fost concediat anul trecut de ministrul de Interne al Marii Britanii de la acea vreme, Alan Johnson, dupa ce a contestat pozitia guvernului, contrara unei reviziuni a clasificarii substantelor stupefiante. Comitetul independent de cercetatori isi sustine in continuare cererea ca marijuana sa ramana un drog de categoria "C", iar ecstasy sa fie scos din clasa "A" de risc, fiind considerat un drog mai putin periculos decat altele. "Este interesant de observat ca cele doua droguri legale din clasificare se afla in fruntea scarii noastre de evaluare: un fapt ce arata ca drogurile legale provoaca cel putin la fel de multe daune decat cele ilegale", a comentat Nutt.

Potrivit estimarilor OMS, riscurile asociate consumului de alcool cauzeaza 2.5 milioane de decese in fiecare an, in urma unor afectiuni cardiace sau hepatice, accidente stradale, sinucideri si cancer, o cifra egala cu 3,8 % din numarul total al deceselor.

Copiii si drogul


Copiii sunt expusi la droguri zilnic. Vad adulti luand pastile pentru dureri de cap, colegi folosind inhalanti pentru astm bronsitic, reclame pentru medicamente la televizor si in reviste, si chiar oameni la stiri care sunt arestati pentru folosirea drogurilor. Subiectul drogurilor poate fi foarte derutant - si periculos - pentru copii.
Cu cat e mai tanar un copil cand incepe sa foloseasca droguri, cu atat are sanse mai mari sa aiba probleme asociate cu folosirea lor, precum actele de violenta, sexul neplanificat si neprotejat, esecurile la scoala sau accidente rutiere. Varsta medie la care un copil experimenteaza pentru prima oara marijuana este de 14 ani. Si multi copii devi curiosi mai devreme. Chiar si copiii de 5 ani ajung sa se drogheze. Inhalantii in special sunt folositi din ce in ce mai des de copiii mai tineri, decat de cei mai mari. Conform institutului national pentru abuzul de droguri, aproximativ 6% din copiii Statelor Unite au incercat droguri usoare pana au ajuns in clasa a patra.
Daca sunteti ingrijorati pentru copilul sau colegul dvs. cititi in continuare pentru a afla cum puteti sa va dati seama si ce puteti face in aceasta privinta.

Factorii de risc

Tinerii pot utiliza droguri din mai multe motive, care sunt legate de factori precum mandria proprie, cum sa se inteleaga bine cu ceilalti si cu anturajul lor. Nici un motiv nu hotaraste cine sa foloseasca drogurile si cine sa nu o faca, dar exista cativa factori de risc mai des intalniti de care trebuie sa tineti cont :
note mici sau rezultate scolare scazute
comportament ostil de aparare
tendinta de a fi influentat excesiv de cei de aceeasi seama
lipsa unei sustineri sau a unei supravegheri adecvate
un istoric cu probleme de comportamen
un istoric cu folosirea drogurilor de catre prieteni

Semne de avertizare

Poate fi greu sa aflati diferenta intre un comportament normal laun copil si unul cauzat de folosirea drogurilor. Schimbarile in culorile parului, in coafura sau vestimentatie ii pot alarma pe parinti dar pot fi comportamente normale. Pe de alta parte, schimbarile extreme sau bruste pot fi semne ale utilizarii drogurilor.
Va poate ajuta daca va puneti urmatoarele intrebari :
E copilul meu mai retras, suparat sau obosit ?
A devenit ostil si necooperant ?
S-au schimbat relatiile dintre copilul meu si ceilalti membri ai familiei ?
Si-a parasit prietenii mai vechi ?
Si-a pierdut interesul sau si-a schimbat radical infatisarea ?
Si-a pierdut interesul in hobby-uri, sporturi sau alte activitati preferate?
Si-a schimbat modul de alimentatie sau ritmul de somn ?
Sufera de dureri de cap, sangerari ale nasului sau alte probleme fizice pentru nici un motiv anume ?
Am observat vreun miros de substante chimice su droguri in preajma copilului meu ?
Produsele inhalante se consuma cum mai repede ca altadata ?

Raspunsurile positive la astfel de intrebari pot indica folosirea drogurilor. Totusi, aceste semne se pot aplica si unui copil care nu foloseste droguri dar care are alte probleme, precum depresia sau dereglari ale alimentatiei.
Atentie la drogul comun paraphernalia. Posesia unor obiecte precum pipe, foite rulate, sticle mici de medicamente, cutii goale de crema sau alte produse inhalante, seringile, toate pot indica folosirea drogurilor.

Ce poate face un parinte?

Chiar si atunci cand semnele sunt evidente, parintilor le este uneori dificil sa recunoasca faptul ca fiul sau fiica lor poate avea o problema. Furia, vina si senzatia esecului - iata reactiile firesti ale unui parinte. Daca copilul dv. foloseste droguri, este important sa evitati invinovatirea propriei persoane pentru problema aceasta si sa incercati sa dobanditi orice fel de ajutor de care aveti nevoie, cat mai curand posibil.
Daca va suspectati copilul de folosirea drogurilor, intrebati-I pe ceilalti adulti din viata copilului daca au observat vreo schimbare in comportamentul lui. Cel mai bun punct de pornire este scoala - vorbiti cu profesorii lui, cu dirigintele, cu asistenta scolii sau cu antrenorul. Multe scoli au astazi specialisti in consiliere care va pot ajuta.
Comunicarea cu copilul dv. in aceste momente este foarte importanta. Daca refuza sa va vorbeasca, apelati la ajutorul doctorului, consilierului sau al unui centru de apreciere. De asemenea, aflati ce ar putea sa se intample cu copilul dv., cu viata lui emotionala sau sociala, orice indiciu care ar putea indica utilizarea drogurilor. Exista vreun motiv anume acasa sau la scoala care sa determine schimbarea brusca de comportament ?

Trucuri pentru parinti
Petreceti mai mult timp cu copilul
Implicati-va in viata copilului dv. chiar daca el creste si pare sa nu mai aiba nevoie de dv.
Cunoasteti-i prietenii si implicati-va in activitatile recreationale, in pregatirea pentru scoala si in viata lui sociala. Cercetarile arata ca parintii care au un interes activ pentru viata copilului lor pot exercita o influenta pozitiva si pot reduce sansele ca el sa se indrepte spre droguri.
Fiti un bun ascultator.
Statisticile asupra elevilor arata ca atunci cand parintii asculta grijile si sentimentele copiilor lor, acestia se simt mai liberi sa vorbeasca cu ei si au sanse mai mari sa caute ajutor la ei sau sa nu foloseasca droguri. Daca copilul dv. a inceput sa foloseasca droguri,el are nevoie de ajutorul dv. mai mult ca oricand pentru a incepe procesul de recuperare.
Oferiti informatia potrivita varstei
Asigurati-va ca informatia pe care i-o oferiti este potrivita varstei lui. Un copil normal de 6 ani poate intelege ca trebuie sa fie sanatos si ca exista unele lucruri pe care nu ar trebui sa le faca deoarece isi poate imbolnavi organismul, precum administrarea oricarui medicament cand nu e bolnav. Un copil de 8 ani poate intelege o lectie simpla despre drogurile specifice precum marijuana sau cocaina. Daca va uitati la TV si este mentionata marijuana, profitati de ocazie pentru a spune ceva de genul "stii ce este marijuana ? Este un drog care iti poate face rau." Daca tanarul are mai multe intrebari, raspundeti-i. Pe copiii mai mari ii puteti invata acelasi lucru, adaugand si informatii specifice despre fiecare drog in parte si efectele lui asupra organismului.
Stabiliti pozitie clara a familiei in fata drogurilor
Este suficient sa spuneti "nu permitem folosirea drogurilor sub nici o forma, iar copiii din familia asta nu au voie sa ia medicamente. Singurul moment in care puteti lua medicamente este atunci cand doctorul, mama sau tata va permite pentru ca sunteti bolnavi ; unele va pot chiar omori. Aveti vreo intrebare ?"
Stabiliti un exemplu bun. Daca copiii dv. beau sau iau droguri iresponsabil, va submineaza credibilitatea. Fiti atenti la pastile - chiar si la medicamentele care se dau " pe sub tejghea" Comportamentul dv. trebuie sa reflecte credinta ca medicamentele trebuie administrate rational.
Insistati pe modul critic de gandire
Filmele, muzica si televizorul transmit copiilor mesaje negative despre droguri, ii determina sa creada ca utilizarea lor ii face sa fie mai interesanti. Puteti actiona impotriva acestor mesaje prin a va determina copiii sa se gandeasca in mod critic despre ceea ce aud sau vad.
Repetati mesajul
"Invatati-va copilul lucruri reale despre droguri" - si repetati-I aceste informatii.
Asigurati-i raspunsuri pentru intrebari,ori de cate ori le pune.

Cum se comporta creierul sub influenta substantelor halucinogene




Albert Hoffman, chimistul elvetian care a desoperit LSD-ul in 1943, este prima persoana despre care se stie ca a facut o " calatorie acida " in lumea drogului si care si-a descris experienta ca avand doua faze : " pe drumul spre casa, starea mea a inceput sa ia forme amenintatoare" a scris acesta in jurnalul sau. " Imprejurimile se transformasera in ceva terifiant. Totul in camera se invartea, iar obiectele familiare si mobilele luasera forme grotesti, amenintatoare".

Totusi, dupa ceva timp, " oroarea s-a mai diminuat si a inceput sa apara o senzatie de fericire si de gratitudine". " Se ridicau in mine imagini caleidoscopice, fantastice, miscatoare, deschizandu-se si apoi inchizandu-se in cercuri si spirale, explodand sub forma unor fantani colorate, forme care se schimbau si se rearanjau intr-un flux continuu". " Fiecare sunet genera o imagine care se schimba rapid, avand propria sa forma si culoare".

Consumatorii de LSD si multi psihiatri care au folosit substanta in sesiunile de terapie spun ca aceste efecte sunt o fereastra a subconstientului uman. Cand oamenii, aflati intr-o stare modificata a constiintei dau drumul trecutului din strafundurile lor, ei pot extrage material tulbure din adancimile sufletului.

Oare asa sa fie ? Pentru dr. Jack Cowan de la Universitatea din Chicago si pentru o serie de alti oameni de stiinta care studiaza " arhitectura " ariilor vizuale ale creierului, modelele geometrice observate de dr. Hoffman nu sunt deloc misterioase. Celulele din zonele vizuale primare sunt specializate in detectarea imaginilor si contururilor la vederea normala, a spus el. Cand aceste celule sunt stimulate de o substanta halucinogena, ele produc in mod normal viziuni ale unor spirale, tuneluri, roti, palnii, faguri, table de sah si panze de paianjen. Pe masura ce creierul lupta sa dea un inteles acestor imagini, el (creierul ) poate sa elaboreze o poveste pentru a explica ce se intampla, a afirmat Hoffman.



Oamenii pot considera rezultatele de mare ajutor, a spus Hoffman, dar aceste rezultate nu vin de undeva, dintr-o lume misterioasa din adancuri, ci din " arhitectura "propriului lor creier